Cât costă epilarea definitivă?

Motivele pentru care apelezi la un tratament de îngrijire personală le știm deja: înfrumusețarea, dobândirea sau redobândirea încrederii în sine, salvarea timpului pierdut și a efortului depus de unul sau de una singură acasă, dar și evitarea unor posibile incidente, prin apelarea la specialiști în domeniu. Dacă ne-am pus de acord în ceea ce privește cauzele pentru care ne facem un anumit tratament cosmetic, hai să aflăm și care sunt criteriile pe care le luăm în considerare înainte de a face o vizită la un salon de epilare definitivă.

Cât costă un tratament de epilare definitivă? Merită investiția? Să alegi epilarea definitivă cu laser, sau cea cu lumină intens pulsată (IPL)? Care e mai fiabilă? Care sunt principalele motive pentru care să optezi pentru epilarea definitivă cu laser, în detrimentul metodelor convenționale, când vine vorba de timp? În cele ce urmează vom elucida misterul.

Despre epilarea definitivă cu laser 

Știai că cercetătorii au demonstrat faptul că media foliculilor de păr e redusă cu 70%, numai după trei ședințe de epilare definitivă

Tratamentul presupune întreruperea ciclului de creștere al firului de păr prin intermediul eliberării unor fascicule de lumină foarte concentrate. Laserul propune lumina amplificată și stimulată prin emisia de radiații. Îndepărtarea părului cu laserul se realizează prin raze luminoase paralele, care au o singură nuanță.

Dacă ești din Cluj-Napoca, Med-Art Clinic îți pune la dispoziție una dintre cele mai performante tehnologii cu laser din industria estetică – Primelase HR cu fibră Alexandrite. Aparatura eliberează uniform energia și evită suprapunerile, printr-un sistem de impulsuri pătrate. Numai după efectuarea primei ședințe, între 20 și 40% din firele de păr de pe zona tratată vor cădea treptat în decursul a două săptămâni.

Fă o investiție de lungă durată și salvează timp

Motivul pentru care tratamentul de epilare definitivă poate fi unul destul de scump reflectă și costurile ridicate ale aparaturii necesare intervenției. Cheltuielile pe care le implică un laser performant pot ajunge până la 100.000 €. 

Un sfat pe care ți-l putem da în acest sens este să urmărești ofertele saloanelor de epilare definitivă. De exemplu, clinica Med-Art vine mereu cu pachete speciale de epilare definitivă pentru bărbați sau femei, pentru diferite zone ale corpului. 

Ceea ce trebuie reținut de aici, e faptul că fotoepilarea reprezintă o investiție fiabilă, care promite rezultate vizibile încă din primele ședințe. Mai mult decât atât, această alegere te scutește de efortul depus pentru a te epila de una singură, sau de timpul petrecut în trafic pentru a ajunge la fiecare programare de epilare cu ceară. 

În funcție de persoană – gen, vârstă, nuanța tenului, tipul firului de păr – specialistul stabilește un număr de ședințe și intervalul dintre acestea. Se recomandă un minim de 6 ședințe, la un interval de 4-6 săptămâni. Tratamentul de epilare definitivă e urmat numai de vizite pentru întreținere, o dată la 6-12 luni. 

E important de menționat faptul că numărul de ședințe va fi cu atât mai mic cu cât culoarea pielii este mai deschisă, iar rădăcina firului de păr este mai închisă. 

Descoperă tarifele epilării definitive și vânează pachetele promoționale

În funcție de zona pe care o alegi, tarifele pentru epilarea definitivă cu laser variază. Clinica Med-Art le propune clienților săi următoarele servicii:

ABDOMEN80 EURO/ ȘEDINȚĂ
ANTEBRAȚ70 EURO/ ȘEDINȚĂ
AXILĂ45 EURO/ ȘEDINȚĂ
BARBĂ45 EURO/ ȘEDINȚĂ
BRAȚ INTEGRAL90 EURO/ ȘEDINȚĂ
EPILARE FACIALĂ60 EURO/ ȘEDINȚĂ
FESE80 EURO/ ȘEDINȚĂ
COAPSE120 EURO/ ȘEDINȚĂ
GAMBE110 EURO/ ȘEDINȚĂ
GÂT60 EURO/ ȘEDINȚĂ
EPILARE INGHINALĂ TOTALĂ50 EURO/ ȘEDINȚĂ
INTERFESIER25 EURO/ ȘEDINȚĂ
LINIA ALBĂ20 EURO/ ȘEDINȚĂ
LINIA PĂRULUI25 EURO/ ȘEDINȚĂ
LINIE BIKINI30 EURO/ ȘEDINȚĂ
LOMBAR70 EURO/ ȘEDINȚĂ
MUSTAȚĂ25 EURO/ ȘEDINȚĂ
PERCIUNI25 EURO/ ȘEDINȚĂ
PERIAREOLAR25 EURO/ ȘEDINȚĂ
PICIOARE INTEGRAL190 EURO/ ȘEDINȚĂ
PIEPT60 EURO/ ȘEDINȚĂ
POMEȚI25 EURO/ ȘEDINȚĂ
SPATE ÎNTREG150 EURO/ ȘEDINȚĂ
UMERI80 EURO/ ȘEDINȚĂ

Programează-ți prima ședință de epilare definitivă! 

La Med-Art Clinic avem o echipa formata din domeniul medical sau sub supraveghere medicala. Ne puteti contacta serviciile de epilare definitivă de luni până vineri, între orele 10:00 și 21:00, la numarul de telefon +4 0770 277 213, sau puteti sa va programati online – rapid și simplu. Faceti o investiție fiabilă!