Cum alegi clinica potrivită pentru epilarea definitivă?

Luarea unei decizii importante ar trebui să necesite ceva mai mult timp de gândire. Familia, prietenii, sau internetul sunt de cele mai multe ori singurele noastre surse de informare, dar asta nu e tocmai cea mai bună variantă. În primul rând, experiențele diferă de la o persoană la alta în mod subiectiv, iar în al doilea rând, internetul este plin de informații neverificate, așadar poate deveni dificil să filtrăm ceea ce e relevant pentru noi.

Un astfel de proces de informare e necesar și atunci când decizi dacă vrei sau nu să apelezi la tratamentul de epilare definitivă. Citești despre posibilele proceduri la care poți apela – cu lumină intens pulsată (IPL) sau laser; vezi care sunt avantajele și dezavantajele fiecăreia; citești condițiile pe care trebuie să le respecți înainte, în timpul și după tratament; și te informezi cu privire la posibilele efecte adverse. 

via Med`Art

Totuși, există un aspect cheie căruia majoritatea nu îi acordă suficientă atenție, și anume locul în care tratamentul e efectuat. Salonul de cosmetică sau clinica la care apelezi este extrem de importantă, atât pentru sănătatea ta, cât și pentru obținerea rezultatelor dorite. 

Acest articol a fost creat cu scopul de a te ghida în alegerea locului potrivit pentru tratamentul de epilare definitivă, așadar iată care sunt cele 3 aspecte pe care trebuie să le iei în considerare înainte de a te programa la prima ședință de fotoepilare!

3 aspecte sunt cruciale atunci când alegi unde îți vei face epilarea definitivă

Știm că tratamentul de epilare definitivă implică anumite cheltuieli semnificative, dar sănătatea ta primează. Există riscul să optezi pentru clinica sau salonul de înfrumusețare nepotrivit, deoarece limita bugetului îți impune asta. În afară de constrângerile financiare, și adresa clinicii poate influența alegerea ta. Dacă aceasta se află în proximitatea locuinței tale sau în drumul tău spre casă la finalul zilei, atunci există toate șansele să te programezi acolo pentru un tratament de epilare definitivă. 

1. Personal specializat, cu experiență în domeniu 

via Med`Art

Fie că optezi pentru epilarea definitivă facială, fie că îți dorești să îndepărtezi definitiv foliculii de păr din alte zone ale corpului tău, specialiștii cu experiență în domeniu ar trebui să reprezinte primul criteriul în alegerea pe care o faci. Recomandarea noastră este să optezi pentru personalul medical, și nu unul de salon. Ei trebuie să-ți inspire competență, siguranță, și seriozitate. Terapeuții de epilare definitivă trebuie să dețină un certificat care să ateste că sunt autorizați să întreprindă un astfel tratament.

Mai mult decât atât, sfatul nostru este să pui cât mai multe întrebări. La o primă întâlnire, specialistul ar trebui să te pună în temă cu absolut tot ce înseamnă procesul de fotoepilare, însă este posibil ca acest lucru să nu se întâmple și în cazul tău. Așa că nu ezita să întrebi! De asemenea, un specialist va ști ce procedură este cea mai potrivită pentru tine, ce indicații să îți ofere de-a lungul tratamentului, și cum să trateze posibilele efecte adverse. 

Este esențial ca personalul să fie informat și să te informeze, la rândul lor, cu privire la contraindicații într-un proces de epilare definitivă. Iată câteva dintre acestea: expunerea la soare sau folosirea solarului în ultimele 14-21 de zile; inflamații ale pielii în zonele vizate; administrarea unor tratamente pentru afecțiuni dermatologice (Isotretinoin, Roaccutane sau Retin-a); consumul de antibiotice, antidepresive, antiinflamatoare sau medicamente anticoagulante; femeile însărcinate sau cele care alăptează; și persoanele care suferă de epilepsie.

2. Tehnologie și echipamente adecvate 

Pe lângă personalul avizat, clinica pentru care optezi trebuie să fie echipată corespunzător, cu tehnologia, aparatura și instrumentele necesare procedurii de epilare definitivă cu laser sau lumină intens pulsată (IPL). Desigur, clinicile dotate cu echipamente de ultimă generație vor reflecta acest aspect de cele mai multe ori și pe factura ta finală. Rămâne la latitudinea ta să găsești locații care au un raport calitate-preț surprinzător de bun, sau să vânezi ofertele saloanelor premium.

Pe lângă aparatura și instrumentele care trebuie să fie în stare excelentă de utilizare, igiena este un alt factor-cheie în alegerea clinicii de epilare definitivă. Dacă mediul în care ei își desfășoară activitatea este unul impecabil, atunci ai garanția că sănătatea clienților este pe primul loc. 

În cazul în care echipamentul lasă de dorit sau personalul nu știe să-l utilizeze corect, există riscuri de lezare a pielii; cicatricile, petele de hipo- sau hiperpigmentare, sau chiar arsurile sunt doar câteva dintre posibilele scenarii nefericite.  

3. Recenzii obiective

Un alt aspect care nu e de neglijat constă în impresiile altor persoane care au interacționat cu aceeași clinică sau salon de înfrumusețare care te interesează și pe tine. Documentează-te cât mai mult în această direcție, citind pe forumuri, google sau pagina lor de Facebook cât mai multe recenzii pentru a avea o imagine cât mai complexă asupra serviciilor pe care le oferă, a eficienței tratamentului de epilare definitivă, și a competenței personalului. 

Sfatul nostru este să te îndrepți către o clinică ce are multe recenzii și oferă atenție și datelor la care acestea au fost publicate. Cu cât sunt mai recente, cu atât sunt mai mari șansele ca acestea să fie în continuare valabile!

Concluzie

Dacă ești din Cluj-Napoca și dorești să-ți faci un astfel de tratament, te așteptăm la Med`Art Clinic. Vei găsi o gamă largă de servicii de epilare definitivă pentru bărbați și femei.

Tehnologia medicală de ultimă generație, Primelase HR, și specialistele noastre în domeniul epilării definitive – promit rezultate uimitoare, la prețuri accesibile. Contactează clinica Med`Art de luni până vineri, între orele 10:00 și 21:00, la numerele de telefon +4 0770 277 213, sau optează pentru o programare online aici. 

Clinica în care vei beneficia de tratamentul de fotoepilare va defini întreg procesul, așadar pune sănătatea ta pe primul loc înainte de a face această alegere!